Dublul format din fraţii americani Bob şi Mike Bryan au învins, sâmbătă, în proba de dublu, din cadrul Openului de tenis al Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului 2009. (Detalii…)
(Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams a câştigat, sâmbătă, pentru a patra oară turneul Australian Open, impunându-se în finală, cu scorul de 6-0, 6-3, în faţa sportivei ruse Dinara Safina. (Detalii…)
(Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Tenismanul Yuki Bhambri a devenit, la 16 ani, primul indian care a câştigat competiţia de juniori din cadrul Australian Open, în timp ce sportiva rusă Ksenia Pervak, învingătoarea Anei Bogdan în semifinale, s-a impus la junioare. (Detalii…)
foto: flickr
Spaniolul Rafael Nadal, cap de serie nr. 1, s-a calificat în finala Openului de tenis al Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului, în urma victoriei obţinute vineri în faţa compatriotului său Fernando Verdasco (N.14) în cinci seturi: 6-7 (4/7), 6-4, 7-6 (7/2), 6-7 (1/7), 6-4, după 5 ore şi 14 minute, acesta fiind cel mai lung meci din istoria turneului. (Detalii…)
Succesul din acest an al americancei Serena Williams la Australian Open, calificarea în finalele de simplu şi dublu, a transformat-o în lider feminin al câştigurilor realizare în sport, cu un total de 22.725.475 dolari, devansându-le pe jucătoarea suedeză de golf Annika Sorenstam cu 152.283 dolari şi pe jucătoarea de tenis Lindsay Davenport cu 580.740 dolari. (Detalii…)
Jucătoarea română de tenis Liana Gabriela Ungur a ratat calificarea în sferturile de finală ale turneului de 25.000 de dolari de la Laguna Nigel (California), după ce a fost învinsă în optimi de americanca Megan Moulton-Levy, cu 6-0, 0-6, 6-3.
Tânăra jucătoare română Ana Bogdan a ratat calificarea în finala probei de junioare din cadrul turneului de tenis de la Melbourne, Australian Open, după ce a fost învinsă vineri de Ksenia Pervak (Rusia), cu 6-1, 6-3. (Detalii…)
(Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Surorile Venus şi Serena Williams au câştigat proba de dublu feminin de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. (Detalii…)
Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu, jucătoarele clasate pe locurile 36 şi respectiv 44 în circuitul WTA, şi-au propus ca obiectiv principal în acest an accederea în Top 20 mondial. (Detalii…)