Ioniţă şi Moraru au câştigat finala de dublu de la Padova
Jucătorii români Victor Ioniţă şi Gabriel Moraru au câştigat finala de dublu a turneului futures de la Padova (15.000 dolari), după ce au învins croaţii Nikola Mektic şi Ivan Zovko în două seturi, cu 6-0, 6-3.
La simplu, Gabriel Moraru (N. 3) s-a oprit în sferturile de finală, învins cu 6-3, 6-3 de argentinianul Cristian Villagran, cel care avea să câştige competiţia.
Victor Ioniţă (N. 3) a fost învins în semifinale de principalul favorit, germanul Julian Reister, cu 6-3, 7-5.
Petru Alexandru Luncanu a pierdut finala turneului de la Namangan (Uzbekistan), dotat cu premii totale de 15.000 dolari, în faţa kazahului Alexei Kedriuk, 1-6, 2-6. În semifinale, Luncanu (N. 5) trecuse de rusul Serghei Krotiuk cu 6-3, 6-4.
Cuvinte cheie: Gabriel Moraru, Tenis, Turneu futures, Victor Ioniţă








![Wilson [K] Blade Team](promotii/images/Wilson-K-Blade-Team.jpg)








