România, campioană europeană la tenis >> Povestea unor campioni
Pentru a face performanță în România, trebuie să fii înzestrat cu mai multe calități decât o cere sportul pe care îl practici. Pe lângă talent, determinare, spirit combativ sau curaj, un sportiv român are nevoie de o doza mare de nebunie pentru a se antrena în condiții net inferioare adversarilor lui, dar și de o situație financiară foarte bună pentru a putea fi remarcat. Și totuși există campioni!
În rândurile de mai jos, puteți citi povestea acestor mici campioni văzută prin ochii antrenorului lor, revoltat de indiferența cu care această performanță trece pe lângă vizorul mass-media.
Uitați în nepăsare
Câteodată totul joacă feste. Se întâmplă pur şi simplu. Şi memoria, şi istoria, dar cel mai mult oamenii joacă feste. Unii nu vor. Alţii le caută. Asta pentru că stau năuc de o saptâmănă şi mă întreb : chiar nu ne vede nimeni, chiar nu ştie nimeni? Oamenii simplii de pe stradă pentru care sportul înseamnă un pic de plimbare, şi asta numai în concediu, este clar că nu. Oamenii de tenis, ori nu vor, ori nu ştiu eu ce să cred. Site-urile de tenis păstrează o tăcere sinistră. Site-urile de sport s-ar numi mai bine de fotbal, decât de sport. De ce? Deci să începem.
Oameni buni ! Suntem campioni europeni ! Suntem cei mai buni în Europa ! Cum la ce ? La tenis.
Borza este un băiat simpatic, haios, dar al “dracului” pe terenul de tenis. Are nişte lovituri ucigătoare şi ambiţie cât pentru şapte. Glumeşte numai cu colegii şi cu propria imagine, dar este campion european, şi asta nu este o festă. Frunză este un teribil. Cumplit să îl ai pe mână când este în timpul liber. Nu stă o clipă, face numai nebunii şi cea mai mare pedeapsă pentru el este să îi iei racheta din mână. Dar este vicecampion eurepean, şi asta nu este o festă. Bogdan şi Nicu sunt campioni. Şi la şmecherii, dar mai presus sunt campioni europeni la dublu, şi asta nu este o festă. Amandoi împreună cu Ion Efrim sunt campionii Europei pe echipe, şi asta ne este o festă.
Poate pentru că sunt mai mici, poate pentru că sunt fete, poate pentru că la vârsta asta tenisul se vede mai mult a joacă decât a performanţă, dar pe ele chiar că nu le-a vazut nimeni?! Sunt Roşca, Crăciun şi Gună.
Andreea este un copil teribil. Nu-i place să se scoale devreme şi se supără dacă dimineaţa nu îi dai voie să mănânce patru cornuri îmbibate cu ciocolată.
Georgia este lentă. Până termină de mâncat, te duci, pescuieşti, te plimbi, dormi un pic şi când te întorci a terminat şi ea masa.
Ioana este responsabila cu perfectul simplu. După 3 zile, toţi vorbeam ca ea.
Nu am vazut niciodată un consum atât de mare de ciocolată pe cap de locuitor mai mare ca la ele. Dar toate trei joacă teribil, iar în acest an nu le-a stat nimeni în cale. Nici rusoaicele, care au făcut trei din ultimele patru finale, nici cehoaicele considerate favorite în acest an. Ale noastre sunt campioane europene şi asta nu este o festă.
Mă aşteptam să văd o ştire, o şoaptă, un cuvânt, un ceva despre aceşti mici titani ai tenisului de la noi. Nimic. Tenisul românesc trece printr-un moment bun. Fetele sunt minunate : Simona, Irina, Monica, Sorana. Nu mai vorbesc de Cristina Dinu pe care o consider un mare talent ce abia aşteaptă sa izbucnească. Şi mai sunt, pentru care îmi cer scuze că nu le numesc. Despre băieţi, numai respect şi admiraţie : Hane, Adrian, Victor, Marius. Ştiu cât muncesc şi că este greu. Dar nu se uită nimeni la ăştia care vin? La ăştia “micii”? Aş spune că este trist, dacă nu ar fi ciudat.
Şi îmi vine să ies de pe teren şi să strig : Oameni buni ! Suntem campioni europeni ! Suntem cei mai buni în Europa ! Cum la ce ? La tenis.
Cu modestie şi respect,
Paul BOZDOG
Antrenor
Cuvinte cheie: Andreea Rosca, Bogdan Borza, Georgia Craciun, Ioana Guna, Ion Efrim, Nicolae Frunză
