Meciul Sorana Cîrstea – Anastasija Sevastova, întrerupt de ploaie la Miami Open

Meciul dintre românca Sorana Cîrstea şi letona Anastasija Sevastova, cap de serie numărul 19, a fost întrerupt, joi, la scorul de 6-6 (6-4), în tie-break, din cauza ploii, în runda a doua a turneului de tenis de la Miami (WTA), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari.

Cîrstea (26 ani, 65 WTA) a condus cu 2-0 în acest meci, dar apoi şi-a pierdut serviciul, însă a reuşit un nou break, ducând scorul la 3-1. Au urmat trei ghemuri la rând luate de jucătoarea baltică (26 ani, 25 WTA), care a preluat conducerea cu 4-3. Sorana a făcut un nou break, iar apoi a avut 5-4, dar Sevastova a egalat (5-5, 6-6), meciul ajungând în tie-break. Letona a luat primul punct, dar Sorana Cîrstea a câştigat cinci consecutiv, iar apoi a ajuns la 6-2, ratând două mingi de set. Partida s-a întrerupt la scorul de 6-4 pentru româncă, din cauza ploii, şi se va reluat vineri (18,00, ora României), cu serviciul letonei.

Cîrstea a câştigat singurul lor meci direct, cu 6-3, 6-0, în 2013, în sferturi, la Pattaya (Thailanda).

Tot vineri sunt programate să joace în turul al doilea Simona Halep, a treia favorită, cu japoneza Naomi Osaka (17,00, ora României), Irian Begu, cap de serie numărul 28, cu Lara Arruabarrena (Spania), şi Patricia Ţig, contra franţuzoaicei Kristina Mladenovic (cap de serie numărul 22).

Ultimele stiri tenis


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA