Adrian Ungur, calificat pe tabloul principal al turneului challenger de la Mestre

Tenismanul român Adrian Ungur a intrat pe tabloul principal de simplu al turneului challenger de la Mestre (Italia), dotat cu premii totale de 43.000 de euro, luni, după ce a dispus cu 6-0, 6-1 de francezul Mathias Bourgue, în ultimul tur al calificărilor.

Ungur (32 ani, 362 ATP) s-a impus în 62 de minute în faţa unui jucător mult mai bine clasat, Bourgue (23 ani) ocupând poziţia 156 în clasamentul mondial.

În primul tur preliminar, Ungur s-a impus în faţa belgianului Julien Cagnina, cu 7-5, 6-1, iar în runda a doua a câştigat cu 7-6 (3), 6-3 în faţa croatului Ante Pavic.

Prin accederea pe tabloul principal de simplu, Ungur şi-a asigurat un cec de 450 de euro şi 3 puncte ATP.

Ultimele stiri tenis


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA

-->

Sectiune: stiri tenis

Tags: