Irina Begu, învinsă în primul tur la Roma

Irina Begu a fost învinsă de letona Anastasija Sevastova, cu 6-4, 6-4, marţi, în runda inaugurală a turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.775.745 dolari.

Meciul, care a durat o oră şi 34 de minute, a abundat în greşeli comise de o parte şi alta.

În primul set, Sevastova a început cu break, apoi Begu a întors scorul (2-1), dar au urmat trei ghemuri la rând ale balticei (2-4). Begu a restabilit egalitatea (4-4), dar apoi şi-a pierdut serviciul, iar apoi Sevastova a încheiat setul cu 6-4.

În actul secund, Sevastova a început din nou cu break, Begu a avut apoi 2-1, 3-2 şi 4-3, dar românca şi-a pierdut serviciul la 4-4, iar letona a încheiat cu 6-4.

Sevastova (27 ani, 18 WTA) are 4-1 în meciurile directe cu Begu (26 ani, 44 WTA). Sevastova s-a impus în primul duel, în 2009, la Cuneo (Italia), turneu ITF, cu 7-5, 6-4 în primul tur, Begu a învins la Dallas în 2011, în sferturi, cu 6-3, 6-4, iar letona a câştigat şi anul acesta, la Dubai, în primul tur, cu 6-1, 7-5.

Pentru participarea la turneul de la Roma, Begu s-a ales cu 6.939 euro şi un punct WTA.

Monica Niculescu joacă marţi, în primul tur, cu olandeza Kiki Bertens, iar Simona Halep, a şasea favorită, va evolua direct în turul secund, contra germancei Laura Siegemund.

Ultimele stiri tenis


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA

-->

Sectiune: stiri tenis

Tags: