Rafael Nadal şi Roger Federer, la turneul de la Abu Dhabi

În primele 3 zile ale noului an, cei mai bun jucători de tenis din lume, în frunte cu primii doi clasaţi în ierarhia ATP, spaniolul Rafael Nadal şi elveţianul Roger Federer, participă la turneul cu invitaţii din capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi, un fel de încălzire, bine plătită (cel puţin 250.000 de dolari asiguraţi), pentru primul turneu de clasament al anului – cel de la Doha, care va începe luni.

Scoţianul Andy Murray va fi impresariat de o agenţie din Hollywood

Odată cu Noul An, tenismanul scoţian Andy Murray, a cărui cotă a crescut după ce anul trecut a reuşit să se califice pentru prima oară în finala unui turneu de Mare Şlem, la US Open, devenind, totodată, numărul 4 mondial, va fi impresariat de o agenţie specializată din Hollywood, care urmăreşte să-i promoveze imaginea: CCA Sports and 19 Entertainment, compania care lucrează şi pentru Simon Fuller, creatorul reality-show-ului de televiziune ‘American Idol’ şi pentru fotbalistul englez David Beckham.