Szatmari, învinsă în semifinalele turneului de la Lagos

Jucătoarea română de tenis Agnes Szatmari a fost învinsă în semifinalele probei de simplu la turneul ITF de la Lagos (Portugalia), dotat cu premii de 25.000 de dolari, şi a pierdut şi finala de dublu.

În semifinale la simplu, Szatmari a fost învinsă cu 6-3, 6-4 de principala favorită, Zuzana Kucova (Slovacia). Cele două jucătoare s-au mai întâlnit de patru ori în circuitul ITF, Kucova câştigând ultimele trei confruntări, toate la Lagos, în 2007 (sferturi), 2008 (finală) şi anul acesta (semifinale). Szatmari are o singură victorie (de fapt abandon al slovacei) în 2007, la Bucureşti, în sferturi.

La dublu, principalele favorite, Melanie Klaffner (Austria) şi Karolina Kosinska (Polonia), au dispus în finală cu 3-6, 7-5, 10-7 de favoritele nr. 2, Nina Bracikova (Rusia) şi Agnes Szatmari.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.