Germanul Nicolas Kiefer se retrage
Afectat de numeroase accidentări, jucătorul german de tenis Nicolas Kiefer (33 ani) a anunţat că se retrage din activitatea competiţională.
Afectat de numeroase accidentări, jucătorul german de tenis Nicolas Kiefer (33 ani) a anunţat că se retrage din activitatea competiţională.
Perechea sârbă alcătuită din Novak Djokovic, nr. 3 mondial, şi Ana Ivanovic este favorită a celei de-a 23-a ediţie a Cupei Hopman, competiţie de tenis pe echipe naţionale mixte, care debutează sâmbătă la Perth (Australia).
Tenismanul Rafael Nadal, la masculin, şi atleta croată Blanka Vlasic, la feminin, au fost desemnaţi cei mai buni sportivi ai anului 2010, în ancheta realizată de Asociaţia Internaţională a Presei Sportive (AIPS), la care au participat 515 ziarişti din 93 de ţări.
Fostul tenisman chilian Marcelo Rios s-a arătat pesimist înaintea partidei dintre echipele de Cupa Davis ale Chile şi Statelor Unite, programată în luna martie la Santiago, din cadrul primului tur al Grupei Mondiale, informează agenţia EFE.