Irina Begu a fost învinsă de rusoaica Vera Zvonareva cu 2-6, 6-2, 6-4, luni, în prima rundă a turneului WTA de la Taşkent (Uzbekistan), dotat cu premii totale de 226.750 dolari.
Begu (27 ani, 54 WTA) a pierdut după două ore şi 25 de minute în faţa rusoaicei de 33 de ani, care ocupă locul 308 în ierarhia mondială.
Irina Begu, care a salvat 15 din cele 19 mingi de break create de Zvonareva (venită din calificări), era a patra favorită a turneului de la Taşkent. Românca va primi pentru participare 2.220 dolari şi un punct WTA.
Sorana Cîrstea (2008) şi Irina Begu (2012) au câştigat turneul de la Taşkent la simplu, iar Raluca Olaru are două titluri la dublu, în 2008 alături de Olga Savciuk (Ucraina) şi anul trecut alături Ipek Soylu (Turcia).

