Matteo Berrettini, calificat în optimile de finală la turneul de la Kitzbuhel

Matteo Berrettini, care a cucerit duminică primul său titlu ATP, la Gstaad (Elveţia), a debutat cu dreptul la turneul de la Kitzbuhel (Austria), învingându-l în trei seturi, 1-6, 6-3, 6-4, pe francezul Gilles Simon, cap de serie numărul 5.

Berrettini (22 ani), care a făcut un salt de 30 de locuri în ierarhia mondială (de pe 84 pe 54), după succesul din Ţara Cantoanelor, îl va înfrunta în optimile de finală pe moldoveanul Radu Albot, care a dispus la rândul său, cu 6-1, 6-3, de slovacul Jozef Kovalik.

Rezultate – turul 1:
Martin Klizan (Slovacia) – Sebastian Ofner (Austria) 6-2, 6-4
Laslo Djere (Serbia) = Nikoloz Basilaşvili (Georgia) 6-3, 6-3
Taro Daniel (Japonia) – Jan-Lennard Struff (Germania/N.7) 7-6 (7/3), 6-1
Matteo Berrettini (Italia) – Gilles Simon (Franţa/N.5) 1-6, 6-3, 6-4
Radu Albot (Republica Moldova) – Jozef Kovalik (Slovacia) 6-1, 6-3
Nicolas Jarry (Chile) – Roberto Carballes (Spania) 7-6 (7/3), 6-7 (5/7), 6-4
Maximilian Marterer (Germania/N.6) – Jurgen Zopp (Estonia) 6-4, 3-6, 6-3