Guido Pella a cucerit primul său titlu în circuitul ATP

Tenismanul argentinian Guido Pella l-a învins cu 7-5, 6-3 pe chilianul Christian Garin, duminică, în finala turneului de la Sao Paulo (Brazilia), dotat cu premii totale în valoare de 550.145 dolari, trecându-şi palmares primul titlu ATP din cariera sa.

Graţie acestui succes, Pella (28 ani) a făcut un salt de 14 locuri în clasamentul mondial, până pe 34, în timp ce Garin (22 ani), aflat la prima sa finală în circuitul profesionist, a urcat pe cea de-a 72-a poziţie.

Guido Pella, care în urmă cu două săptămâni a fost învins de argentinianul Juan Ignacio Londero în finala turneului de la Cordoba (Argentina), a fost recompensat cu un cec în valoare de 93.000 dolari şi 250 de puncte ATP, în timp ce Garin a primit 50.000 de dolari şi 150 de puncte ATP.