Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Istanbul

Sorana Cîrstea, campioana en titre, s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Istanbul, dotat cu premii totale de 239.477 de dolari, după ce a dispus cu 6-4, 6-1 de Kamila Rahimova (Rusia). Cîrstea şi-a asigurat un cec de 3.675 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe câştigătoarea dintre Arantxa Rus (Olanda) şi Ipek Oz (Turcia).