Ilka Csoregi a câştigat proba de dublu la turneul ITF de la Sharm el Sheikh

Junioara română Ilka Csoregi a câştigat, alături de malgaşa Zarah Razafimahatratra, proba de dublu a turneului de tenis ITF de la Sharm el Sheikh (Egipt), dotat cu premii totale de 10.000 de dolari, graţie victoriei cu 6-3, 6-4 în finala cu perechea Alexandra Artamonova (Rusia)/Daria Lebeşeva (Belarus/N. 3).

Csoregi şi Razafimahatratra au trecut în primul tur de cuplul Kristina Ostrojic (Serbia)/Guadalupe Perez Rojas (Argentina), cu 6-2, 6-2, au eliminat în sferturi principalele favorite, Anja Prislan (Slovenia)/Jasmin Steinherr (Germania), cu 3-6, 6-1, 10-8, iar în semifinale au dispus cu 6-4, 6-3 de cuplul francez Manon Arcangioli/Chloe Paquet.

La simplu, Ilka Csoregi s-a oprit în sferturile de finală, învinsă de rusoaica Daria Mironova, cu 3-6, 6-3, 6-1, aceasta câştigând apoi turneul, după 7-6 (2), 2-6, 7-6 (4) în finala cu britanica Naomi Broady.

Ultimele stiri tenis


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA

-->

Sectiune: stiri tenis

Tags: