Simona Halep: „Este cel mai bun meci din viaţa mea!”
„Este cel mai bun meci din viaţa mea. În acest moment, am mai multă încredere în mine şi sunt mai agresivă pe teren. Cred în mine, joc cu plăcere, trăiesc o perioadă incredibilă„, a declarat jucătoarea română de tenis Simona Halep, spusele sale fiind redate de agenţiile internaţionale de presă, între care şi France Presse, care îi dedică inclusiv comentariul zilei de la US Open, sub titlul „Kvitova, învinsă sever, Halep îşi continuă zborul”.
„Într-un duel în sens unic, românca Halep (nr. 21), în curând 22 de ani, aflată în plin elan al celor 4 titluri obţinute în această vară (pe trei suprafeţe diferite) în 7 turnee, a surclasat-o pe rusoaica Maria Kirilenko (nr. 14), 6-1, 6-0, în 51 de minute, punctând doar ea în ultimele 8 jocuri ale meciului, după ce a înlănţuit 18 puncte la rând, călare pe cele două seturi”, subliniază comentatorul AFP, care reaminteşte că după eliminarea în primul tur la Roland Garros, românca s-a impus pe zgură la Nurnberg şi Budapesta, pe iarbă la ‘s-Hertogenbosch şi pe hard la New Haven, pentru a se căţăra pe cel mai bun loc din carieră – 19 WTA.
La câteva minute după încheierea meciului, Kirilenko şi-a vânturat frustrarea pe Twitter, acuzând controalele antidopaj. „Nu pot decât să râd de jocul meu! Am fost la controlul antidopaj, ca şi cum aş fi putut lua ceva după acest 6-0! Sunt sătulă. De 1000 de ori dopaj, dopaj”, a scris logodnica lui Aleksandr Ovecikin, starul rus al hocheiului pe gheaţă din Campionatul nord-american, NHL, care, din acest motiv, a avut publicul de partea ei pe arena nr. 2 a complexului de la Flushing Meadow, Louis Armstrong. Aceasta până când miile de spectatori şi-au dat seama că pe teren există o singură jucătoare, Simona Halep.
Ultimele stiri tenis
- Rusul Andrei Rublev, în sferturi la turneul Masters 1.000 de la Paris
- Tsitsipas, calificare în optimi la Masters 1.000 de la Paris
- Djokovic, calificare lejeră în optimi la Masters 1.000 de la Paris
- Irina Bara, Anca Todoni şi Cristina Dinu, calificate în optimi la Heraklion
- Eliminat de la Beijing, Alcaraz nu se abate de la obiectivul său principal
- Jaqueline Cristian şi Ana Bogdan vor fi adversare în sferturi la Parma
Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA