Florin Mergea – Ne dorim de mult timp să câştigăm acest trofeu, e un vis împlinit pentru noi

Florin Mergea a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că şi-a dorit de mult timp să câştige împreună cu Horia Tecău turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy, precizând că victoria din finala de dublu este un vis împlinit.

„Nu a fost o săptămână uşoară. De multe ori m-am gândit cum este o finală aici, la BRD Năstase Ţiriac Trophy. Mă gândeam că va fi cu arena plină şi pe altă vreme, dar nu au fost condiţii uşoare. Dar ne-am dorit acest rezultat împreună şi până la urmă, indiferent de factori, am fost pregătiţi azi. Îmi doresc de mult acest trofeu şi încerc să savurez acest moment. Ne dorim de mult timp să câştigăm acest trofeu, e un vis împlinit pentru noi. Poate e ultima ediţie, nu ştiu, important e că am câştigat azi”, a spus el.

Mergea speră ca turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy, cedat pentru doi ani la Marbella, să revină la Bucureşti. „Îmi pare rău că nu va mai fi acest turneu anul viitor. Cred că este unul dintre evenimentele foarte importante pentru tenisul românesc de care avem nevoie toţi. Să sperăm că se va duce o luptă pe anumite planuri ca să aducem înapoi acest turneu. Ce va ţine de noi vom face în continuare”, a adăugat Florin Mergea

Partenerul său de dublu, Horia Tecău, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă, că BRD Năstase Ţiriac Trophy este un turneu special. „E o experienţă pe care ne-am dorit-o de foarte mult timp. Aici este un turneu special pentru noi. Este primul turneu din circuitul ATP la care am participat. Am primit wild card-uri când eram copii ca să putem juca la acest turneu. Din păcate nu am reuşit să jucăm împreună foarte bine în ceilalţi ani şi între timp am avut parteneri diferiţi. Iar ca să ne întoarcem acum împreună şi să câştigăm BRD Năstase Ţiriac Trophy înseamnă foarte mult. Este un vis împlinit pentru noi de când eram copii. Şi s-a întâmplat la această ediţie, care e una specială. Acest turneu e un pas important, poate vom juca împreună în viitor, nu ştim deocamdată. Dar mă bucur că am trăit această experienţă alături de Florin”, a spus Tecău.

El a adăugat că ploaia le-a pus ceva probleme, dar cu toate acestea au reuşit să fie pregătiţi pentru a juca finala. „A fost o situaţie mai incomodă, pentru care nu suntem obişnuiţi. Dar am făcut totul pentru a fi pregătiţi să jucăm în orice moment. De două zile suntem pregătiţi să jucăm în fiecare oră. A plouat mult, azi m-am trezit la 6 dimineaţa, ca să fiu apt de joc. Mă bucur că am avut totuşi parte de o portiţă de vreme bună ca să putem termina meciul început ieri”, a explicat Tecău.

Ultimele stiri tenis


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA