Billie Jean King vrea egalitate între bărbaţi şi femei la turneele de Mare Şlem

Legenda tenisului american Billie Jean King consideră că bărbaţii ar trebui să dispute maximum trei seturi la meciurile din cadrul turneelor de Mare Şlem, aşa cum se întâmplă în cazul femeilor, informează agenţia Reuters.

În prezent, partidele masculine din cadrul celor patru turnee de Grand Slam (Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open) se dispută după sistemul cel mai bun din cinci seturi, unele jocuri ajungând să dureze şi peste cinci ore.

„Toată lumea repetă că femeile nu vor să joace cinci seturi, însă eu vreau ca nici bărbaţii să nu mai dispute cinci seturi. Consider că este prea mult pentru ei. Trebuie să dăm prioritate calităţii, nu cantităţii”, a declarat King, fondatoarea Asociaţiei feminine de tenis (WTA) în 1973, cu ocazia unui eveniment care a avut loc la Singapore.

Campioana americană, în vârstă de 73 ani, a dat ca exemplu finala Openului Australiei din 2012, dintre Novak Djokovic şi Rafael Nadal, care a durat cinci ore şi 53 de minute, fiind câştigată de sârb în cinci seturi (5-7, 6-4, 6-2, 6-7, 7-5).

„Jucătorii abia mai puteau merge pe teren. Vă garantez că asta le-a luat un an din carierele lor”, a precizat King.

Lungimea meciurilor, densitatea calendarului şi intensitatea crescândă a tenisului de înalt nivel se numără printre posibilele cauze ale accidentărilor în serie ale vedetelor circuitului ATP, Andy Murray, Rafael Nadal, Novak Djokovic, Stan Wawrinka şi Kei Nishikori confruntându-se cu mari probleme de sănătate în ultimele 12 luni.

Billie Jean King se află la Singapore cu ocazia lansării campaniei ultimei ediţii a Turneului Campioanelor care va avea loc la Singapore. Competiţia de final de sezon din circuitul WTA urmează să se dispute, începând din 2019, la Shenzhen, în China.

Ultimele stiri tenis


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA

-->

Sectiune: stiri tenis

Tags: