Federer nu va participa la Mastersul 1.000 de la Monte Carlo

Roger Federer a anunţat că nu va lua parte la ediţia din acest an a Mastersului 1.000 de la Monte Carlo, urmând să ia o decizie în privinţa participării sale la sezonul pe zgură după turneul de la Miami (SUA).

“Voi rata Mastersul de la Monte Carlo, deoarece urmează să fac o călătorie pentru fundaţia mea şi am nevoie de o pauză după Miami”, a declarat Federer duminică, la finalul meciului cu Federico Delbonis, contând pentru turul al doilea al turneului de la Indian Wells (SUA).

Jucătorul din Ţara Cantoanelor a adăugat că, după ce a inclus în programul din acest an şi turneul de la Rotterdam (Olanda), va avea nevoie de “o perioadă de recuperare”.

“Pentru sezonul pe zgură, voi lua o decizie după Miami, pentru a şti câte turnee voi juca înainte de Roland Garros şi dacă voi disputa acest sezon pe zgură. Anul trecut, s-a pus tot timpul problema dacă îl voi disputa (în final a renunţat – n.red.). Anul acesta voi lua o decizie mai devreme, iar acest lucru va ajuta întregul meu program”, a mai spus Federer, citat de L’Equipe.

Turneul Masters 1.000 ATP de la Monte Carlo va avea loc între 14 şi 22 aprilie, în timp ce turneul de Mare Şlem de la Roland Garros se va disputa între 27 mai şi 10 iunie.

Ultimele stiri


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA

-->

Sectiune: stiri tenis

Tags: ,

tenisdecamp.ro foloseste serviciile Agentiei Nationale de Presa AGERPRES

Share This Post On