Federer, eliminat de sud-africanul Anderson după un meci de peste 4 ore

Roger Federer, deţinătorul trofeului, a fost eliminat miercuri în semifinale la Wimbledon de sud-africanul Kevin Anderson, 2-6, 6-7 (5-7), 7-5, 6-4, 13-11, după un meci de 4 ore şi 17 minute.

Federer, 36 de ani, numărul 2 mondial, în cursa pentru cucerirea celui de-al nouălea trofeu la Londra, părea aproape de victorie după ce s-a impus în primele două seturi, ajungând la 34 de seturi consecutive câştigate la Wimbledon. Anderson a reuşit să salveze o minge de meci.

Elveţianul, victorios în 20 de turnee de Mare Şlem, ultimul fiind Openul Australiei, în ianuarie, nu mai pierduse înainte de semifinale la Wimbledon din 2013, când a fost învins în turul 2 de ucraineanul Serghei Stahovski.

Anderson, locul 8 mondial, care are 32 de ani, va juca în semifinale cu învingătorul dintre canadianul Milos Raonic (32 ATP) şi americanul John Isner (10).

În cealaltă semifinală, sârbul Novak Djokovic (21 ATP) va întâlni câştigătorul meciului dintre actualul N.1 mondial, spaniolul Rafael Nadal, şi argentinianul Juan Martin Del Potro (4).

Ultimele stiri


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA

-->

Sectiune: stiri tenis

Tags: , ,

tenisdecamp.ro foloseste serviciile Agentiei Nationale de Presa AGERPRES

Share This Post On