Mike Bryan, în finala probei de dublu de la Wimbledon, fără fratele său geamăn

Tenismanul american Mike Bryan, unul dintre cei mai buni jucători de dublu din istorie, s-a calificat în finala turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, unde nu a făcut însă pereche cu fratele său geamăn Bob Bryan, partenerul său obişnuit, ci cu un fost adversar, compatriotul său Jack Sock, informează Reuters.

Fraţii Bryan au câştigat împreună 16 titluri de Grand Slam, însă Bob nu a putut fi prezent anul acesta la All England Club din cauza unei accidentări la şold, iar fratele său Mike s-a orientat în aceste condiţii către Jack Sock, alături de care a reuşit să ajungă până în ultimul act al competiţiei londoneze.

Joi, cuplul Bryan/Sock s-a impus în cinci seturi, 6-3, 6-1, 6-7 (11), 6-7 (4), 6-4, în faţa perechii compuse din britanicul Dominic Ingolt şi croatul Franko Skugor.

Graţie acestui succes, Mike Bryan, în vârstă de 40 ani, şi-a asigurat revenirea pe primul loc în clasamentul ATP la dublu, începând de luni, fiind cel mai vârstnic jucător care va ocupa fotoliul de lider al acestei ierarhii.

Jack Sock şi Mike Bryan vor înfrunta în finala de dublu perechea alcătuită din sud-africanul Raven Klaasen şi neozeelandezul Michael Venus, care a trecut în penultimul act de cuplul Joe Salisbury (Marea Britanie)/Frederik Nielsen (Danemarca), cu 7-6 (6), 3-6, 6-3, 6-4.

Mike Bryan a câştigat 116 dintre cele 118 titluri din palmaresul său alături de Bob Bryan. El încearcă acum, pentru prima oară în ultimii 16 ani, să câştige un nou trofeu alături de un partener diferit, ultimul astfel de succes obţinându-l în 2002 la Long Island, împreună cu indianul Mahesh Bhupathi.

Site-ul AFP reaminteşte că fraţii Bob şi Mike Bryan au fost învinşi în urmă cu patru ani, în finala turneului de la Wimbledon, de perechea compusă din americanul Jack Sock şi canadianul Vasek Pospisil.

Ultimele stiri


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA

-->

Sectiune: stiri tenis

Tags:

tenisdecamp.ro foloseste serviciile Agentiei Nationale de Presa AGERPRES

Share This Post On