X

Roger Federer, calificat în sferturile de finală la turneul de la Basel

Roger Federer s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP de la Basel, dotat cu premii în valoare de 1.984.420 euro, învingându-l în două seturi, 6-3, 7-5, pe germanul Jan-Lennard Struff, într-o partidă disputată joi.

Federer (37 ani), principalul favorit, a înregistrat cu această ocazie a 17-a sa victorie consecutivă în competiţia din oraşul său natal, pe care a câştigat-o de opt ori în cursul carierei sale. El a disputat 13 finale la Basel, iar ultima înfrângere în acest turneu a suferit-o în 2013, când a fost învins în finală de argentinianul Juan Martin Del Potro.

foto facebook.com/swissindoorsbasel

Campionul elveţian, aflat pe locul al treilea în clasamentul mondial, se va lupta pentru un loc în semifinale cu francezul Gilles Simon, care a avut un meci extrem de dificil împotriva letonului Ernests Gulbis, pe care l-a învins cu 7-6 (7/4), 7-6 (7/10).

Germanul Alexander Zverev, favoritul numărul 2 de la Basel, a acces la rândul său în sferturile de finală, impunându-se în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, în faţa australianului Alexei Popyrin. Zverev (21 ani), calificat pentru al doilea sezon consecutiv la Turneul Campionilor de la Londra (11-18 noiembrie), îl va avea ca adversar în turul următor pe spaniolul Roberto Bautista, cap de serie numărul 8, care a trecut cu 6-7 (6/8), 6-3, 6-3 de sârbul Dusan Lajovic.

Rezultate – turul 2 (optimi de finală)
Roger Federer (Elveţia/N.1) – Jan-Lennard Struff (Germania) 6-3, 7-5
Gilles Simon (Franţa) – Ernests Gulbis (Letonia) 7-6 (7/4), 7-6 (7/0)
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.4) – Peter Gojowczyk (Germania) 6-3, 6-1
Daniil Medvedev (Rusia/N.7) – Andreas Seppi (Italia) 7-6 (7/5), 6-2
Roberto Bautista (Spania/N.8) – Dusan Lajovic (Serbia) 6-7 (6/8), 6-3, 6-3
Alexander Zverev (Germania/N.2) – Alexei Popyrin (Australia) 6-4, 6-4

Categorie: Tenis
Stiri similare