Tecău şi Rojer, calificaţi în optimile probei de dublu la Shanghai

Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale probei de dublu la turneul Masters 1.000 ATP de la Shanghai, dotat cu premii totale de 7.086.700 dolari, după 6-7 (5), 7-6 (2), 12-10 cu perechea Aisam-Ul-Haq Qureshi (Pakistan)/Stefanos Tsitsipas (Grecia).

Tecău şi partenerul său au obţinut victoria după o oră şi 51 de minute, reuşind să salveze două mingi de meci în super tiebreak.

Cuplul româno-olandez a reuşit 10 aşi, faţă de 5 ai adversarilor.

Tecău şi Rojer şi-au asigurat un cec de 27.450 dolari şi 90 de puncte ATP, iar în optimi vor evolua contra columbienilor Juan Sebastian Cabal/Robert Farah, care au câştigat săptămâna trecută în primul tur la Beijing cu 7-6 (8), 6-2.

Tecău şi Rojer au acum 4-2 în meciurile directe cu columbienii Cabal/Farah, în faţa cărora au pierdut tot în China, în 2014, la Shanghai, în optimi. Victoriile au venit la Miami (2015), Geneva (2017), Shanghai (2017) şi Sydney (2018).

Ultimele stiri tenis


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA