ATP Cup, noua competiţie pe echipe care va face concurenţă Cupei Davis

Asociaţia Tenismenilor Profesionişti (ATP) a prezentat oficial, joi la Londra, noua competiţie pe echipe ATP Cup, care va debuta în 2020 şi va face concurenţă viitoarei Cupe Davis, informează AFP.

ATP Cup, urmaşa Cupei Mondiale pe echipe, va regrupa la start 24 de naţiuni, meciurile urmând să se dispute în trei oraşe australiene, între 3 şi 12 ianuarie 2020, cu câteva zile înaintea startului Openului Australiei, premiile totale puse în joc ridicându-se la 15 milioane dolari.

Noua competiţie beneficiază sprijinul sârbului Novak Djokovic, numărul unu mondial, prezent la conferinţa de presă de la Londra, în calitate de preşedinte al Consiliului Jucătorilor ATP, dar şi de susţinerea altor jucători de top, între care elveţianul Roger Federer, Alexander Zverev şi Dominic Thiem.

Pe lângă premiile în bani, ATP Cup va oferi jucătorilor şi puncte în clasamentul ATP, lucru care reprezintă un avantaj important faţă de viitoarea Cupă Davis, ce se va desfăşura din 2019 după un nou format cu 18 echipe participante, meciurile urmând să se dispute timp de o săptămână, în luna noiembrie, la Madrid.

„Apreciez faptul că ATP Cup va fi o competiţie deţinută de Asociaţia Tenismenilor Profesionişti, de jucători, şi că vor fi oferite puncte pentru clasament. Va fi cel mai bun mod de a începe sezonul. Turneul va aduna numeroase naţiuni, iar pentru mine personal va fi un moment de mândrie că îmi voi putea reprezenta ţara”, a declarat Djokovic.

Prima ediţie a ATP Cup va cuprinde o fază a grupelor, în care cele 24 de participante vor fi împărţite în şase grupe de câte patru formaţii, la capătul căreia cele mai bune opt echipe se vor califica în faza cu eliminare directă.

Fiecare întâlnire va cuprinde două meciuri de simplu şi unul de dublu, iar fiecare echipă va putea fi compusă din maximum cinci jucători.

Naţiunile participante vor fi selecţionate în funcţie de poziţia în clasamentul ATP a celui mai bun jucător al lor.

Învingătorii vor fi recompensaţi cu câte 750 de puncte, astfel că ATP Cup se va situa din acest punct de vedere după turneele de Grand Slam (2.000 de puncte pentru învingător) şi cele de categoria Masters (1.000 de puncte), dar înaintea celorlalte turnee din circuitul profesionist.

Ultimele stiri


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA

-->

Sectiune: stiri tenis

Tags:

tenisdecamp.ro foloseste serviciile Agentiei Nationale de Presa AGERPRES

Share This Post On