John Isner, afectat de moartea unui prieten apropiat

John Isner a dezvăluit că i-a fost „foarte, foarte greu” să se concentreze în timpul meciului pierdut în faţa croatului Marin Cilic, miercuri seara la Londra, în cadrul Turneului Campionilor, după ce a aflat de decesul unuia dintre prietenii săi apropiaţi, Kyle Morgan, care i-a fost şi preparator fizic, informează Reuters.

Morgan, în vârstă de 35 ani, fost jucător de fotbal american la Universitatea Florida, a fost găsit mort luni, după ce fusese dat dispărut de către familia sa.

„Am aflat vestea acum două nopţi, după ce am pierdut în faţa lui Novak (Djokovic). A fost foarte, foarte greu să intru pe teren şi să joc. După ce am plecat de la universitate, am lucrat doar cu Kyle pentru aproximativ şapte ani. Am lucrat de patru, cinci ori pe săptămână, timp de şapte ani. Am şi locuit împreună. Este o veste devastatoare nu doar pentru mine, ci pentru multă lume. Era un băiat fantastic”, a declarat Isner după meciul cu Cilic.

John Isner (locul 10 ATP) participă în premieră la Turneul Campionilor, după ce spaniolul Rafael Nadal şi argentinianul Juan Martin Del Potro au declarat forfait din cauza accidentărilor.

Învins în primele două meciuri din grupa sa, americanul are şanse mici de calificare în semifinale. El urmează să-l înfrunte vineri pe germanul Alexander Zverev.

Ultimele stiri tenis


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA