Cîrstea şi Ostapenko, învinse în turul secund al probei feminine de dublu la Australian Open

Perechea alcătuită din românca Sorana Cîrstea şi letona Jelena Ostapenko a fost învinsă de cuplul sloveno-spaniol Andreja Klepac/Maria Jose Martinez Sanchez cu 7-5, 6-3, vineri, la Melbourne, în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis Australian Open.

Favoritele numărul cinci s-au impus după o oră şi 25 de minute de joc.

Cîrstea şi partenera sa au avut 7 aşi, dar au comis şi 7 duble greşeli, iar în primul set au condus cu 5-3, dar au pierdut patru ghemuri la rând şi setul (5-7). În actul al doilea, cuplul româno-leton a avut 2-0, dar apoi au urmat patru ghemuri consecutive ale adversarelor, care au câştigat cu 6-3.

Sorana Cîrstea şi Jelena Ostapenko vor primi un cec de 32.500 dolari australieni şi 130 de puncte WTA la dublu.

Perechea română Irina Maria Bara/Monica Niculescu s-a calificat, vineri, în optimile de finală, în urma victoriei cu 6-4, 7-6 (10-8) în faţa favoritelor numărul şase, Lucie Hradecka (Cehia)/Ekaterina Makarova (Rusia).

Sâmbătă, Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu, favoritele numărul 10, vor juca împotriva perechii Alize Cornet (Franţa)/Petra Martic (Croaţia), în turul al doilea.

Ultimele stiri


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA

-->

Sectiune: stiri tenis

Tags: , ,

tenisdecamp.ro foloseste serviciile Agentiei Nationale de Presa AGERPRES

Share This Post On