Ana Bogdan, învinsă în primul tur la Budapesta

Ana Bogdan a fost surclasată de germanca Andrea Petkovic, a şasea favorită, cu 6-1, 6-0, luni, într-un meci din prima rundă a turneului WTA de la Budapesta, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.

Bogdan (26 ani, 104 WTA) s-a înclinat după doar 57 de minute, nereuşind să îşi facă serviciul nici măcar o singură dată în meciul cu Petkovic (31 ani, 66 WTA).

Ana Bogdan a reuşit doar 7 puncte în primul set, greşind foarte mult, chiar şi în actul secund, în care a reuşit să adune mai multe puncte.

Meciul a fost întrerupt pentru scurt timp în primul ghem, la 40-30 pentru Petkovic, din cauza accidentării unui copil de mingi.

Ana Bogdan, care a pierdut toate cele patru meciuri din 2019, va primi 2.100 dolari şi un punct WTA pentru evoluţia de la Budapesta.

Tot luni sunt programate să joace la dublu alte două românce: Irina Begu face pereche cu kazaha Galina Voskoboeva, împotriva unguroaicelor Anna Bondar/Dalma Galfi, iar Andreea Mitu o are ca parteneră pe Xenia Knoll (Elveţia), adversarele lor fiind Danka Kovinic (Muntenegru) şi Erin Routliffe (Australia).

Pe tabloul de simplu se mai află Irina Begu (adversară îi va fi germanca Mona Barthel) şi Sorana Cîrstea (va juca împotriva unguroaicei Anna Bondar).

Ultimele stiri tenis


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA

-->

Sectiune: stiri tenis

Tags: