Simona Halep o învinge pe Karolina Pliskova şi echipa de Fed Cup a României conduce Cehia cu 2-1

Simona Halep, numărul 3 mondial, a învins-o, duminică, în trei seturi, 6-4, 5-7, 6-4, pe Karolina Pliskova (5 WTA), iar echipa de Fed Cup a României conduce Cehia cu scorul de 2-1 după primele trei partide ale întâlnirii care se desfăşoară la Ostrava, în sferturile Grupei Mondiale.

Halep s-a impus la capătul unei partide care a durat 2 ore şi 37 de minute.

Jucătoarea română, care avea un ascendent moral după cele şase victorii şi doar două înfrângeri în cele opt întâlniri anterioare cu Pliskova, a început meciul cu un break. Chiar dacă şi-a pierdut imediat serviciul iar jocul s-a echilibrat, Halep a continuat să îşi preseze adversara, iar în cel de-al nouălea ghem a reuşit un nou break, preluând conducerea cu 5-4. Susţinută de public, Pliskova a reuşit să salveze apoi 4 mingi de set, însă a pierdut-o pe a cincea, iar Halep s-a impus cu 6-4.

În setul secund, Karolina Pliskova s-a distanţat rapid la 3-1 şi 4-2, însă apoi şi-a pierdut de două ori la rând serviciul. Halep a profitat de jocul în scădere al adversarei şi a egalat la 5 în finalul setului. La acest scor însă, cehoaica nu a mai cedat şi câştigat următoarele două ghemuri, impunându-se cu 7-5 într-un set care a durat o oră şi 3 minute.

Setul decisiv a părut cel mai uşor pentru Simona Halep, care s-a impus destul de lejer cu 6-4 în 40 de minute, câştigând de trei ori pe serviciul adversarei sale. Aceasta este cea de-a şaptea victorie a jucătoarei române în duelurile cu Pliskova, dar în acelaşi timp prima în Fed Cup.

În acest meci, Halep a reuşit 4 aşi, făcând 7 duble greşeli, faţă de cei 5 aşi şi cele 5 duble greşeli ale cehoaicei. De asemenea, jucătoarea română a avut 24 de lovituri câştigătoare şi 38 de greşeli neforţate. De partea cealalată, Pliskova a reuşit 26 de lovituri câştigătoare, dar 62 de greşeli neforţate.

Anterior, Halep se impusese în faţa jucătoarei din Cehia la Dubai Open 2015 (primul tur, 6-4,7-6), Indian Wells 2015 (optimi, 6-4,6-4), Sydney 2016 (sferturi de finală, 6-4,7-5), Canadian Open 2016 (optimi, 6-3, 6-3), Roland Garros 2017 (semifinale, 6-5, 3-6, 6-3) şi Australian Open 2018 (sferturi de finală, 6-3, 6-2). De cealaltă parte, Pliskova câştigase în faţa Simonei Halep în 2016, cadrul meciului de Fed Cup România – Cehia (6-7, 6-4, 6-3) şi în 2018, la Madrid (sferturi de finală, 6-4, 6-3).

În partidele de sâmbătă, Karolina Pliskova a învins-o pe Mihaela Buzărnescu cu 6-1, 6-4, iar Simona Halep a dispus cu 6-4, 6-0 de Katerina Siniakova.

În ultimul meci de simplu al întâlnirii de la Ostrava, Mihaela Buzărnescu o întâlneşte pe Katerina Siniakova. Meciul de dublu va opune perechile Irina Begu/Monica Niculescu – Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova.

Lotul echipei României de Fed Cup pentru întâlnirea de la sfârşitul săptămânii este format din jucătoarele Simona Halep (numărul 3 WTA), Mihaela Buzărnescu (29 WTA), Irina Camelia Begu (75 WTA), Ana Bogdan (105 WTA) şi Monica Niculescu (106 WTA).

Din echipa Cehiei fac parte jucătoarele Karolina Pliskova (5 WTA), Katerina Siniakova (nr. 1 în clasamentul de dublu WTA), Barbora Krejcikova (nr. 2 în clasamentul de dublu WTA) şi Marketa Vondrousova (nr. 72 WTA).

Cehia a câştigat ambele meciuri jucate cu România până acum în Fed Cup, în 1980 în Berlinul de Vest, cu 2-1, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 2016, la Cluj-Napoca, scor 3-2, în primul tur al Grupei Mondiale.

Ultimele stiri


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA

-->

Sectiune: stiri tenis

Tags: ,

tenisdecamp.ro foloseste serviciile Agentiei Nationale de Presa AGERPRES

Share This Post On