Tecău şi Rojer, la prima victorie din 2019, la Rotterdam

Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer a obţinut prima sa victorie din acest an, 6-3, 6-4 cu cuplul Nikoloz Basilaşvili (Georgia)/Matthew Ebden (Australia), miercuri, în prima rundă a probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Rotterdam, dotat cu premii totale de 1.961.160 euro.

Tecău a pierdut toate cele patru meciuri anterioare din 2019, trei alături de Rojer şi unul alături de Marius Copil, în timp ce batavul, pe lângă cele trei eşecuri alături de român a reuşit un succes în Cupa Davis, alături de Robin Haase.

Tecău şi Rojer, campioni la Rotterdam în 2015, au obţinut victoria în doar 63 de minute, în care nu şi-au pierdut serviciul niciodată, salvând şase mingi de break. Iniţial, cuplul româno-olandez trebuia să înfrunte perechea rusă Karen Hacianov/Daniil Medvedev, dar aceasta s-a retras din cauza problemelor medicale ale lui Hacianov.

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer şi-au asigurat un cec de 16.030 euro şi 90 de puncte ATP la dublu, iar următorii adversari vor fi olandezul Wesley Koolhof şi austriacul Jurgen Melzer.

Ultimele stiri


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA

-->

Sectiune: stiri tenis

Tags:

tenisdecamp.ro foloseste serviciile Agentiei Nationale de Presa AGERPRES

Share This Post On