Cronometrul între servicii va fi introdus în toate turnele ATP din 2020

Cronometru dintre servicii va fi utilizat din anul 2020 la toate turneele organizate de ATP, a confirmat organizaţia tenisului profesionist masculin, citată de Reuters.

Cronometrul efectiv dintre servicii, care impune o limită de 25 secunde, a fost introdus cu scopul de a accelera ritmul meciurilor şi a fost folosit în premieră la Next Gen ATP Finals de la Milano în 2017, iar apoi a fost adoptat şi la două Grand Slam-uri, US Open în 2018 şi Australian Open în 2019.

Tot în 2020 va fi lansată competiţia pe echipe ATP Cup, un eveniment de zece zile care lansează noul sezon, pentru care şi-au anunţat deja dorinţa de a-l găzdui trei oraşe din Australia: Sydney, Brisbane şi încă unul care urmează să fie anunţat. ATP Cup va oferi puncte ATP şi premii de 15 milioane dolari.

Pentru a face loc ATP Cup, turneul ATP 250 de la Pune (India) a fost reprogramat după Australian Open, în timp ce Adelaide va găzdui din nou un turneu ATP din 2008, care va începe pe 13 ianuarie.

ATP va deschide o cerere de oferte pentru găzduirea unui turneu ATP 250 în Europa, care să se dispute înainte de Wimbledon şi care până acum a avut loc în Antalya (Turcia).

Ultimele stiri


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA

-->

Sectiune: stiri tenis

Tags:

tenisdecamp.ro foloseste serviciile Agentiei Nationale de Presa AGERPRES

Share This Post On