Monica Niculescu a învins-o pe Garbine Muguruza la Miami, după un meci-maraton

Monica Niculescu s-a calificat în runda a treia a turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari, după ce a învins-o pe valoroasa spaniolă Garbine Muguruza, cu 7-6 (0), 4-6, 6-2, vineri, la capătul unui meci-maraton de două ore şi 53 de minute.

Niculescu (31 ani, 138 WTA) a câştigat în premieră în faţa ibericei de 25 de ani, fostul lider mondial fiind acum pe locul 17 WTA.

Muguruza a început în forţă şi a condus cu 3-0, dar Niculescu a revenit şi a egalat, 3-3, după care cele două jucătoare au mers cap la cap, cu break-uri, până în tiebreak, unde românca nu i-a lăsat adversarei niciun punct.

Niculescu a început mai bine setul al doilea şi a condus cu 2-0, dar spaniola a câştigat trei ghemuri consecutive. Niculescu a egalat, 3-3, iar apoi iberica s-a desprins la 5-3. Monica a reuşit un break, dar nu a putut să îşi fructifice serviciul şi Muguruza a luat setul secund cu 6-4.

În decisiv, românca a început bine şi a condus cu 2-0, Muguruza şi-a făcut serviciul (2-1), dar apoi Niculescu s-a desprins la 5-1. Niculescu a ratat trei mingi de meci la acest scor, dar a reuşit să închidă meciul cu 6-2.

Monica Niculescu o mai întâlnise o singură dată pe Muguruza până acum, în 2016, în optimi la Linz, iberica impunându-se cu 6-1, 6-1.

Niculescu, venită din calificări, şi-a asigurat un cec de 48.775 dolari şi 95 de puncte WTA. Următoarea sa adversară va fi daneza Caroline Wozniacki (28 ani, 13 WTA), care a trecut de belarusa Aleksandra Sasnovici cu 6-4, 6-4. Wozniacki a câştigat toate cele nouă meciuri directe cu Niculescu, românca reuşind să câştige un singur set.

În turul al treilea s-a calificat şi jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, după 6-3, 6-3 cu americanca Sofia Kenin.

La dublu, perechea româno-croată Raluca Olaru/Darija Jurak a dispus de cuplul american Desirae Krawczyk/Sabrina Santamaria, cu 3-6, 6-3, 10-3, după o oră şi 21 de minute, în ciuda a 7 duble greşeli.

Olaru şi Jurak şi-au asigurat un cec de 30.060 dolari şi 120 de puncte WTA la dublu, următoarele adversare fiind Lara Arruabarrena (Spania) şi Heather Watson (Marea Britanie), victorioase cu 6-2, 7-5 în faţa favoritelor numărul şapte, Andreja Klepac (Slovenia)/Maria Jose Martinez Sanchez (Spania).

Ultimele stiri tenis


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA