Rafael Nadal insistă ca Nick Kyrgios să-şi ia în serios responsabilităţile faţă de tânăra generaţie

Rafael Nadal i-a reamintit australianului Nick Kyrgios, câştigătorul turneului de la Acapulco, sâmbăta trecută, că are responsabilităţi faţă de jucătorii din tânăra generaţie, relatează AFP.

În ultimele zile, după ce Nadal a criticat modul în care australianul s-a comportat pe teren la Acapulco, Kyrgios i-a dat o replică acidă şi a făcut aluzie la acuzaţiile de dopaj care l-au vizat în trecut pe iberic.

”Nu am spus nimic negativ despre Nick, chiar dacă a pus prea mult la inimă ce am spus. Cred că ce face pe teren este foarte bine pentru show şi sportul nostru, dar sunt lucruri pe care le poate face mai bine. Toată lumea are dreptul să facă ce vrea, dar după mine el are un impact asupra noilor generaţii de jucători. Este tânăr, celebru şi ar trebui să arate copiilor care sunt adevăratele valori ale sportului”, a declarat Nadal, prezent la turneul Masters 1.000 de la Indian Wells

Nadal a fost eliminat de Kyrgios în turul 2 la Acapulco, cu 3-6, 7-6 (2), 7-6 (6), după ce a ratat trei mingi de meci.

Spaniolul a adăugat că nu a citit postările lui Kyrgios pe reţelele de socializare, dar că este la curent cu ele.

Înainte de debutul său la Indian Wells, Nadal s-a declarat mulţumit de primul său trimestru din 2019, în care a jucat finala la Australian Open: ”Nu pot fi nefericit, după ce am trăit în ultimele 4-5 luni ale anului 2018. De un an şi jumătate, corpul meu nu este ferit de accidentări, dar rămân competitiv, bine clasat şi sunt prezent la marile turnee, ceea ce e important pentru moral”.

Ultimele stiri tenis


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA