Doi favoriţi, eliminaţi în primul tur la turneul de la Monte Carlo

Doi favoriţi, georgianul Nikoloz Basilaşvili, cap de serie nr. 12, locul 17 în ierarhia internaţională, şi canadianul Denis Shapovalov, cap de serie nr. 15, locul 20 mondial, au părăsit din prima rundă turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 5.207.405 euro.

Basilaşvili s-a înclinat în trei seturi, 7-5, 3-6, 6-1 în faţa ungurului Marton Fucsovics (37 ATP), în timp ce canadianul a pierdut tot în trei seturi, 5-7, 6-3, 6-1, în faţa germanului Jan-Lennard Struff (44 ATP).

Alte rezultate din primul tur au fost:
Philipp Kohlschreiber (Germania) – Taro Daniel (Japonia) 6-1, 6-3
Daniil Medvedev (Rusia/N.10) – Joao Sousa (Portugalia) 6-1, 6-1
Mihail Kukuşkin (Kazahstan) – Jeremy Chardy (Franţa) 6-3, 6-4
Dusan Lajovic (Serbia) – Malek Jaziri (Tunisia) 6-4, 6-4
David Goffin (Belgia/N.16) – Guido Andreozzi (Argentina) 6-1, 6-4
Marco Cecchinato (Italia/N.11) – Damir Dzumhur (Bosnia) 4-0 (abandon)
Roberto Bautista (Spania) – John Millman (Australia) 3-6, 6-1, 6-1.

Ultimele stiri


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA

-->

Sectiune: stiri tenis

tenisdecamp.ro foloseste serviciile Agentiei Nationale de Presa AGERPRES

Share This Post On