Florin Mergea – Bătălia cea mai mare o ducem cu noi, nu ne gândim prea mult la Zimbabwe

Florin Mergea a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că bătălia cea mai mare a lui şi colegilor din echipa de Cupa Davis va fi cu ei înşişi în întâlnirea cu Zimbabwe de la Piatra Neamţ, precizând că nu se gândesc prea mult la adversari.

„Tragerea la sorţi e doar o formalitate. Dar putem să zicem că e mai important că Marius (Copil) începe primul şi îi poate da mai multă încredere lui Dragoş (Dima). Noi suntem pregătiţi. Consider că bătălia cea mai mare o ducem cu noi, nu ne gândim prea mult la adversari. Consider că avem nivelul necesar să aducem punctele de care avem nevoie pentru a câştiga”, a spus Mergea.

Colegul său de dublu, Horia Tecău, a afirmat că îşi doreşte un public gălăgios la Piatra Neamţ. „Începe Marius, jucătorul nostru numărul 1 şi cel mai experimentat. Dragoş are astfel puţin timp să intre în atmosferă înaintea meciului al doilea. E o zi foarte importantă cea de mâine. Sper ca publicul să vină în număr cât mai mare şi să ne susţină. E foarte important pentru noi ca ei să fie gălăgioşi. Ăsta e farmecul competiţiei, faptul că ai ocazia să joci acasă în faţa publicului propriu. Încercăm să fim în cea mai mare formă mâine şi poimâine. Sperăm ca şansa să fie de partea noastră”, a precizat el.

Marius Copil a declarat la rândul său: „Eu sunt pregătit să intru, tragerea la sorţi nu contează aşa de mult, adică faptul că intru primul sau al doilea. Noi suntem gata şi vom da tot ce avem mai bun din noi pentru a câştiga şi a aduce două puncte mâine”.

Dragoş Dima a menţionat că îşi doreşte să fie susţinut de un număr cât mai mare de suporteri. „Eu sunt mulţumit de tragerea la sorţi, prefer să joc în al doilea meci ca să mă obişnuiesc un pic cu publicul, dacă vine… Eu fac un apel către suporteri să vină la meci şi să ne încurajeze. E important să ne folosim de energia publicului. Suntem optimişti înaintea acestei întâlniri”, a precizat Dima.

Tenismanul Marius Copil îl va va înfrunta pe Benjamin Lock în primul meci de simplu din cadrul întâlnirii care opune echipele României şi Zimbabwe, în Sala Polivalentă din Piatra Neamţ, în primul tur din Grupa a II-a a zonei Europa-Africa a Cupei Davis, potrivit tragerii efectuate joi.

Meciul dintre Copil (80 ATP la simplu) şi Lock (546 ATP la simplu) va avea loc vineri, 5 aprilie, de la ora 15:00. Al doilea meci de simplu îi va opune pe Dragoş Dima (327 ATP) şi Takanyi Garanganga (449 ATP).

Sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 12:00 este programat meciul de dublu, dintre perechile Horia Tecău (33 ATP la dublu)/Florin Mergea (441 ATP la dublu) şi Benjamin Lock (259 ATP la dublu)/Courtney Lock (680 ATP la dublu), urmat de ultimele două meciuri de simplu, Copil – Garanganga şi Dima – Benjamin Lock.

România şi Zimbabwe s-au înfruntat o singură dată în Cupa Davis, în 2000, la Harare, „tricolorii” câştigând cu 3-2, prin punctele aduse de Andrei Pavel (două) şi perechea Andrei Pavel/Gabriel Trifu.

Ultimele stiri tenis


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA