Djokovic a câştigat turneul US Open şi a egalat recordul absolut de titluri de Mare Şlem

Tenismanul sârb Novak Djokovic a câştigat turneul US Open, după ce l-a învins în finală pe rusul Daniil Medvedev, cu 6-3, 7-6 (7/5), 6-3, duminică, la New York, astfel că a egalat recordul absolut de titluri de Mare Şlem (24), deţinut de australianca Margaret Court din 1973, transmite AFP.

Pentru Djokovic acesta a fost al patrulea trofeu cucerit la Flushing Meadows după cele din 2011, 2015 şi 2018, în zece finale jucate la New York.

Rezumatul finalei:

Djokovic s-a ales pentru acest succes cu un cec de 3 milioane de dolari şi 2.000 de puncte ATP, în timp ce Medvedev a fost recompensat cu 1,5 milioane şi 1.200 de puncte.

Novak Djokovic a cucerit de zece ori turneul Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021, 2023), de trei ori titlul la Roland Garros (2016, 2021, 2022), de şapte ori la Wimbledon (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021, 2022) şi de patru ori trofeul la US Open (2011, 2015, 2018, 2023).

Vezi: stire completa

Ultimele stiri tenis


Vezi clasamentele jucatorilor favoriti pentru saptamana in curs: Clasament ATP si Clasament WTA

-->

Sectiune: stiri tenis