Două românce au jucat finala. Am câştigat toţi!

„Încep să mă gândesc că poate în trei sau patru ani n-ar fi imposibil ca cele două fete să facă o finală în turneul de senioare”. Declaraţia îi aparţine vicepreşedintelui Federaţiei Române de Tenis, Dumitru Hărădău, iar împrejurările sunt incredibile. Două junioare de la noi din ţară, Elena Bogdan (15 ani, foto dreapta) şi Simona Halep (16 ani, foto stânga) şi-au disputat, duminică, finala de la Roland Garros, pentru categoria lor de vârstă.